De ce sa angajezi un diriginte de santier?

Ridicarea unui imobil presupune respectarea unor legi aflate in vigoare, iar dintre acestea amintim si despre legea care impune existenta unui diriginte santier constructii. Acesta este o persoana fizica ce a fost autorizata de catre Inspectoratul de Stat in Constructii, astfel ca ajutorul sau nu poate fi trecut cu vederea. Sarcinile sale sunt dintre cele mai importante, astfel incat un diriginte santier constructii poate oferi investitorului o serie de avantaje demne de luat in considerare.

Pentru inceput, acest inspector de santier sau diriginte santier constructii va trebui sa verifice daca exista o autorizatie de constructie precum si daca proiectul se afla in concordanta cu aceasta autorizatie. Ulterior, in timpul procesului de executie acesta are obligatia de a respecta masurile impuse de proiectant, iar daca apar diferente sau neconcordante intre proiect si procesul de constructie, acest diriginte santier constructie trebuie sa informeze proiectantul pentru a se ajunge la remedierea problemelor prin adoptarea unor decizii corecte.

Cartea tehnica a constructiei care este predata beneficiarului odata cu terminarea lucrarilor va fi completata de catre un diriginte santier constructii cu ajutorul documentelor pe care le primeste atat de la proiectant cat si de la constructor. De asemenea, acesta are obligatia de a nu permite participarea la procesul de executie al unor persoane neautorizate daca respectiva lucrare detine reglementari in acest sens.

Odata cu terminarea constructiei, un diriginte de santier constructii este cel care supravegheaza dezafectarea lucrarilor de organizare si ulterior pune la dispozitia beneficiarului sau investitorului terenul. Dupa cum aminteam anterior, tot in cadrul acestei etape este predata si cartea tehnica a constructiei beneficiarului.

Spre final, trebuie mentionat ca acestea reprezinta doar o mica parte din toate sarcinile pe care le are de indeplinit un diriginte santier constructii. Cu ajutorul acestuia, ridicarea unui imobil poate fi realizata in conditii de siguranta si respectand normele aflate in vigoare, astfel ca la final investitorul va beneficia de o constructie calitativa. Apeleaza din timp la ajutorul unui expert in acest domeniu si asigura-te ca imobilul pe care vrei sa il ridici va fi construit respectand toate criteriile de calitate si siguranta pornind de la materialele folosite si terminand cu echipa de executie. Mai multe despre angajarea unui diriginte de santier pentru realizarea lucrarilor de constructii.